Ziua de 24 ianuarie a avut o semnificaţie în plus pentru elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Fălticeni.
Instituţia a aniversat 173 de ani de existenţă, eveniment marcat prin manifestări artistice, expoziţii cu lucrări ale elevilor, organizate în cadrul şcolii şi la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”.
La monumentul închinat domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost depuse coroane şi jerbe de flori din partea şcolii şi a reprezentanţilor administraţiei publice locale şi judeţene, iar în faţa şcolii cei prezenţi au dansat „Hora Unirii”.
Momentul aniversar a fost onorat de prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, fost elev al şcolii, a inspectorului şcolar Ghiorghi Cornia, a viceprimarului, Constantin Bulaicon, a persoanelor de conducere din Primăria Fălticeni, actuale şi foste cadre didactice, reprezentanţi ai asociaţiei părinţilor, directori de la unităţile de învăţământ din Fălticeni.
Filed under: Învăţământ Tagged: aniversare, falticeni, şcoala al. i. cuza