Spectacol de datini şi obiceiuri la Şcoala “Ion Irimescu”
Sărbătorile au fost întâmpinate cu emoţia firească şi de elevii de la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” din Fălticeni. Îndrumaţi de cadrele didactice, aceştia au realizat un program artistic care a fost prezentat pe scena din holul principal al şcolii. “Elevii şi-au exprimat respectul pentru obiceiurile specifice, cântând colinde, rostind strămoşescul Pluguşor, sorcovind şi semănând. Momente foarte apreciate de public au fost Dansul măştilor, Dansul căiuţilor, Capra, Ursul. Copiii au fost răsplătiţi de către domnul profesor Parfenie Costică, gazdă primitoare a acestei manifestări cu câte un colăcel tradiţional”, ne-a informat prof. Silvia Moroşan, consilierul educativ al şcolii.
Proiecte de voluntariat în grădiniţele cu program prelungit
Copiii, părinţii şi cadrele didactice e la Grădiniţele cu Program Prelungit ”Pinocchio”, ”Licurici”, ”Dumbrava Minunată” au fost voluntari în proiectul socio-umanitar “Învăţăm să dăruim”, şi au demonstrat că, indiferent de vârstă, oamenilor le pasă de soarta semenilor. După cum ne-a informat coordonatoarea proiectului, prof. Adriana Samson, beneficiarii direcţi au fost: copii proveniți din medii defavorizate, 26 bătrâni de la Aşezământul de Asistenţă Socială ”Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni. În cadrul proiectului s-au desfăsurat următoarele activităţi: VREI SĂ FII VOLUNTAR?, SHOEBOX-2014, ALĂTURI DE BĂTRÂNI, AM PLECAT SA COLINDAM. “Multumim tuturor parintilor si copiilor, reprezentantilor comunitatii locale care s-au implicat activ in aceasta campanie, apreciind bunatatea si daruirea de care au dat dovada”, ne-a declarat prof. Adriana Samson.
Filed under: Învăţământ Tagged: Învăţământ, falticeni, sărbători