În perioada 1-12 decembrie, Grădiniţa “Licurici” din Fălticeni a derulat o nouă ediţie a campaniei “Am dăruit, sunt fericit”, înscrisă în programul activităţilor extracurriculare.
După cum ne-a informat prof. Anişoara Loghin, cadrele didactice s-au implicat împreună cu copiii şi părinţii acestora în colectarea donaţiilor. Produsele alimentare (zahăr, ulei, dulciuri, fructe, orez, făina, etc.) au fost dăruite unor familii cu situaţie financiară precară din vecinătatea grădiniţei şi Căminului de batrâni de la Mănăstirea Buciumeni.
Donaţiile constând în obiecte de îmbrăcăminte, jucării şi dulciuri, colectate în cadrul proiectului ShoeBox 2014 al Asociaţiei ghizilor din Bucovina şi Asociaţiei Filantropica Pro România, au fost dăruite copiilor din familii nevoiaşe.
“Mulţumim tuturor părinţilor care ne-au sprijinit în realizarea acestor acţiuni şi le dorim un An Nou îmbelşugat”, a declarat prof. Loghin Anişoara.
Acţiuni cu caracter umanitar se derulează în această periodă în toate unităţile de învăţământ din municipiul Fălticeni.
Alex S.
Filed under: Învăţământ Tagged: Învăţământ, campanie, donatii, educaţie, falticeni, licurici, umanitar