Grădiniţa cu Program Prelungit “Dumbrava Minunata” a organizat joi, 4 decembrie, acţiunea de lansare a proiectelor educaţionale care se vor desfăşura în anul şcolar 2014-2015.
Au fost prezenţi părinţii, cadre didactice de la grădiniţele din Fălticeni, reprezentanţii instituţiilor partenere – Poliţia Municipiului Fălticeni (Cristian Lucăniţa), Ocolul Sivic (Dănuţ Nistor).
În cadrul grădiniţei vor fi continuate activităţile în cadrul proiectelor educaţionale “Natura – prin ochi de copil”, “Comorile din cărţi”, “Armonie în miscare” (din cadrul programelor naţionale “Ecogrădiniţa”, “Să citim pentru mileniul III” şi “Kalokagathia”) şi “Dacă vrei să ajungi mare, fii atent la traversare!” (în cadrul proiectului judeţean de “Educaţie rutiera”).
“Participarea la diversele proiecte educative îi dezvoltă cognitiv, afectiv, socio-emoţional pe preşcolari, îi ajută să afle lucruri noi şi importante despre alimentaţie, sănătate, educaţie rutieră, le stimulează interesul pentru lectură, sport, şi îi formează pentru trăirea unei vieţi frumoase, sănătoase şi ingrijite. Activităţile se vor desfăşura în parteneriat cu părinţii şi cu alte instituţii ale comunităţii locale: şcoala, biblioteca, poliţia, ocolul silvic, şi ne vor ajuta să ne cunoaştem mai bine, să aflăm lucruri noi şi interesante”, ne-a informat responsabila unităţii, prof. Manea Floarea.
Filed under: Învăţământ Tagged: dumbrava minunata, falticeni, grădiniţa, proiecte