Grădiniţa cu Program Prelungit „Licurici” din Fălticeni a organizat a V-a ediţie a concursului interşcolar „Întâlnire cu toamna”, eveniment înscris în calendarul activităţilor extraşcolare.
După cum ne-a informat prof. Mihaela Chelariu, în proiect s-au înscris 23 de unități școlare din Fălticeni și din zonă (Spătărești, Preutești, Baia, Mălini, Pîraie, Poiana Mărului, Slatina, Găinești, Dolhasca, Siliștea Nouă, Manolea) cu peste 130 de lucrări realizate individual sau în grupuri mici de către preșcolari prin desen, pictură, aplicații cu materiale din natură realizate sub îndrumarea cadrelor didactice.
„Etapa de desfășurare a concursului corespunde perioadei de evaluare a proiectelor tematice despre anotimpul toamna și are drept scop stimularea cadrelor didactice pentru a valorifica produsele activității copiilor în urma diferențierii procesului de învățare prin acordarea unei atenții sporite preșcolarilor care prezintă interes crescut și aptitudini specifice domeniului artistico-plastic și practic. Concursul a urmărit optimizarea comunicării interinstituționale și creșterea vizibilității grădiniței în comunitatea școlară și locală”, ne-a declarat prof. Mihaela Chelariu, coordonatoarea proiectului.
Expoziția se va încheia cu premierea participanților în urma jurizării lucrărilor în data de 25 noiembrie 2015. Lucrările premiate vor fi cuprinse într-o bază electronică de date în vederea deschiderii unui site al proiectului.
Alex S.
Filed under: Învăţământ Tagged: concurs, extrascolar, falticeni, intalnire cu toamna, interscolar