Centrul de Documentare şi Informare al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”,în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina, Biblioteca Municipală I. G. Sbiera Suceava şi Fundaţia „Mereu Aproape”, a organizat o evenimentul cultural „Poveste fără sfârşit: Lovineștii”, activitate în cadrul proiectului „Fălticeniul Lovineştilor”, ne-a informat prof. Mattylena Boicu.
La întâlnirea cu elevii au fost prezenţi: Eugen Dimitriu – memorialist, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Alexandru Ovidiu Vintilă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societății Scriitorilor Bucovineni şi redactor şef al revistei Bucovina Literară.
“Pe lângă o frumoasă prezentare a bogatei activităţi memoralistice a cărturarului Eugen Dimitriu, domnul Alexandru Ovidiu Vintilă le-a vorbit elevilor despre rolul lecturii şi a activităţii de cercetare în formarea personalităţii fiecărei persoane. Cu mult farmec şi explicaţii bine documentate, Eugen Dimitriu a încântat auditoriul (elevi, cadre didactice, persoane din comunitate) cu povestea unor destine umane: Eugen Lovinescu, Horia şi Vasile Lovinescu, V. T. Lovinescu, Anton Holban, August Richard Wagner, Vasile Ciurea, Gabriel Tatoş, Ion Irimescu, Mihail Sadoveanu, Artur Gorovei, Nicu Gane, familia Cantacuzino, George Sidorovici, Ion Olteanu, ş.a., punând în evidenţă dimensiunea culturală şi istorică a câtorva oameni de seamă pe care i-a dat Fălticeniul – Florenţa Nordului.”, ne-a informat Mattylena Boicu.
Alex S.
Filed under: învăţământ Tagged: învăţământ, CDI, colegiul tehnic, eugen dimitriu, falticeni, mihai bacescu