Quantcast
Channel: Învăţământ – CRONICA DE FĂLTICENI
Viewing all articles
Browse latest Browse all 211

Profesorii Colegiului ,,Vasile Lovinescu’’ Falticeni din nou pe podium

$
0
0

eco_vasile_lovinescu_1
Universitatea Titu Maoirescu din Bucureşti a găzduit a XVI-a ediţie a Seminarului National ,,Parteneriat în educaţiea pentru mediul înconjurător’’ având ca temă de dezbatere Interdisciplinaritatea Educatiei pntru Mediu, activitate care s-a desfăşurat pe parcursul zile de 10 octombrie 2014.
Printre invitaţi s-au aflat Daniel Shaffer, chief Executive Officer –Foundation for Environmental Education(FEE), în calitate de invitat special şi profesor universitar doctor Maria Pătroescu, membru onorofic al CCDG Bucureşti, lucrările au fost pezidate de preşedintele CCDG Bucureşti, doamna profesor Cornelia Dincă.
Activitatea seminarului, la care au participat 500 de profesori din întreaga ţară, a avut ca punct de lucru premierea şcolilor, elevilor şi profesorilor care s-au remarcat pe parcursul anului şcolar 2013/2014 prin desfăşurarea unor activităţi care să dezvolte interesul faţă de problemele de mediu actuale şi prezentatrea elemenutlui de noutate specific fiecărui program sau proiect al CCDG Bucureşti care se va derula pe parcursului acestui an şcolar.
Introducerea educaţiei pentru mediu în şcoală ca un element necesar într-o strategie instituţională ce se materializează prin eforturile de dezvoltare a calitătii mediului, elevul trebuind să găsească explicaţia unor itemi cum ar fi natura, ecologia, poluare, acţiuni de protecţie a mediului, este abordarea intedisciplinară prezentată la dezbaterile seminarului.
Profesorii Colegiului ,,Vasile Lovinescu’’ Fălticeni coordonatori de proiecte şi programe de educaţie pentru mediu s-au aflat pentru a doua oară consecutiv la acest eveniment deoarece au reuşit să urce din nou pe podium îmbogăţind astfel imaginea şcolii cu alte premii şi distincţii. Este vorba de profesorii Budeanu Gabriela (coordonator Eco Schools, Patrula Eco Desire, LeAF) şi Mironescu Alina (coordonator Patrula Eco Desire), care au derulat pe parcursul anului şcolar trecut activităţi menite să dezvolte preocuparea elevilor colegiului privind problematica protecţiei mediului şi abordarea interdisciplinară a acesteia, pentru că educaţia pentru mediu presupune observare, înţelegere şi responsabilizare în raportul om-natură.
Beneficiile participării la derularea unor astfel de programe şi proiecte educaţionale se pot obsertva în schimbarea atitudinii faţă de mediul înconjurător, achiziţii care s-au transformat în comportamnete ce permit vizualizarea progresul realizat de elvii noştri.
După o muncă intensă pornită încă din 2009 colegiul nostru a resuşit să obţină titulatura de Şcoală ECO şi dreptul de a arbora Steagul Verde, tema aleasă fiind Managementul deşeurilor. În cadrul programului internaţional Eco Schools a fost organizat concursul “Valorificând deșeurile, salvăm mediul și sănătatea noastră” proiectul Eco Schools al colegiului obţinând locul II.
Patrula ECO DESIRE cu o activitate de doi ani în cadrul concursului naţional Patrula ECO, a reuşit, cu paşi mici dar siguri, să fie mai aproape de locurile fruntaşe. Din totalitatea celor 257 de şcoli participante, s-a reuşit performanţa de a ajunge pe locul 5 în clasament, obţinându-se menţinea II. Alte premii obţinute la acest proiect au fost: premiul special pentru cea mai complexă agendă obţinut de eleva Irimia Liana din clasa XII-a Servicii A şi premiul special pentru cel mai interesant imn al patrulei, Imn senior.
Ce de al treilea proiect premiat face parte din programul internaţional LeAF, fiind şi acesta la a doua participare şi premiere. Proiectul derulat la clasa aX-a Servicii C care a obţinut menţiune a avut titlul Copacul, eterna alinare, coordonat de profesor diriginte Gabriela Budeanu. În caddrul programului a fost organizat concursul Prietenii Pădurii, unde s-a evidenţiat elevul Ţăpoi Ilie şi aici premiul fiind menţiune.
Premiile au fost înmânate de membrii CCDG Bucureşti şi de către invitatul special, domnul Daniel Shaffer care ne-a mărturisit că a rămas profund impresionat de dăruirea şi implicarea cadrelor didactice şi a elevilor şcolii în abordarea problematicii mediului.
Sperăm că onoarea de a fi primiţi în marea familie ECO să se vadă în educaţia elevilor noştri prin continuarea programelor ce îi vor antrena în acţiuni benefice pentru mediu.


Filed under: învăţământ Tagged: eco, eco desire, eco-schools, falticeni, patrulă, vasile lovinescu

Viewing all articles
Browse latest Browse all 211

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48