Vineri, 10 octombrie 2014, Şcoala Gimnazială “Ioan Ciurea” din Fălticeni va aniversa 28 de ani de existenţă.
“Ziua şcolii” va fi marcată printr-o serie de manifestări care vor avea loc la nivelul şcolii şi în sala de spectacole a Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”, între orele 9-12, ne-a informat directorul şcolii, profesorul Marius Pintilii.
Iată câteva repere din istoria celei mai tinere şcoli din Fălticeni, informaţii care se regăsesc în pliantul pregătit pentru momentul aniversar. În data de 15 septembrie 1986, a avut loc deschiderea oficială a Şcolii Generale Nr. 6 din
Fălticeni. Evenimentul a fost consemnat în presa locală (ziarul “Zori Noi”) şi în presa centrală pentru copii (revista “Cutezătorii”). Şcoala a fost inaugurată pe 4 decembrie 1986. Efectivele de elevi s-au format prin transfer de la celelalte şcoli din oraş, care erau supraaglomerate, iar din anul şcolar 1987-1988 s-au înscris copii din cartierul în care funcţiona şcoala. Cei mai mulţi elevi înscrişi la această şcoală au fost înregistraţi în perioada 1995-1999, când numărul anual al şcolarilor a crescut la aproximativ 1600 şi activau 74 de cadre didactice. Din 4 iunie 2004, şcoala a primit numele academicianului Ioan Ciurea, descendent al cunoscutei familii fălticenene Ciurea.
Alex S.
Filed under: învăţământ Tagged: aniversare, învăţământ, falticeni, ioan ciurea, scoala 6, scoala ciurea