La iniţiativa profesorului pentru învăţământul primar Mihai Iacob, în colaborare cu bibliotecara Doriana Stan, Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni a organizat un micro-târg de carte (22-23 aprilie). Activitatea a fost realizată în parteneriat cu S. C. Nomina Group Expert S. R. L. şi s-a bucurat de succes în rândul copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice.
În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”, astfel că în fiecare an sunt sărbătorite concomitent cele două zile.
Ziua Internaţională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Ideea marcării acestei zile la 23 aprilie a fost oferită de Spania, unde are loc, la 23 aprilie, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sf. Gheorghe (Sfântul Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare. În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, fiind o sărbătoare a veseliei. După 1925, a devenit un obicei ca bărbaților să le fie oferită, în schimbul unei flori, o carte. Obiceiul se păstrează și astăzi în Catalonia, unde aproximativ o jumătate din vânzările anuale de cărți se realizează cu acest prilej.
Postat în:Învăţământ, Stiri Tagged: sărbătoarea cărţii, târg de carte, ziua bibliotecarului din românia, şcoala mihail sadoveanu din fălticeni